Pomenirea morţilor

Datorie sfântă avem noi toţi de a-i pomeni pe cei plecaţi în veşnicie, prin rugăciuni făcute în Biserică (Parastas, Panikida, Ridicare) şi prin milostenii date în numele lor. Aşa cum există un „Acum şi Aici” – vremelnic - de care nu ne putem îndoi, tot aşa există şi un „Dincolo” – veşnic - în care credem, după cum mărturisim în Crez: “Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie, Amin”.
Pasajul de trecere de „Aici” - „Dincolo” se face prin mormânt, care pentru noi cei credincioşi nu reprezintă nicidecum o destinaţie în sine sau punctul final al existenţei umane.
Cunoscând, prin Credinţă, că cei trecuţi Dincolo nu se mai pot ajuta pe sine când dau seama înaintea Judecătorului de faptelele vieţii bune şi rele (conform Luca 16: 19-31) noi care ne aflăm încă Aici îi putem ajuta prin rugăciunea Bisericii concretizată în Sf. Liturghie, Pomeniri şi Milostenii făcute în numele lor.

Sunt Pomeniri individuale atunci când moare cineva din familia noastră şi avem datoria de a-i face pomenire în Biserica la 3, 9 şi 40 de zile, apoi la 3, 6 şi 9 luni, la un an şi-n fiecare an până la 7 ani.
Şi sunt Pomeniri generale la care-i pomenim pe toţi cei morţi. Acestea sunt legate mai ales de Sâmbetele Morţilor de peste an, după cum urmează:
- Sâmbăta Moşilor de iarnă, Sâmbăta de dinaintea Duminicii Înfricoşatei Judecăţi
- Primele şase Sâmbete din Postul Mare
- Sâmbata Moşilor de vară, Sâmbăta Rusaliilor
- Sâmbăta Moşilor de toamnă, prima Sâmbătă din noiembrie
- La acestea se adaugă o Pomenire a Morţilor de bucurie, numită în popor Paştele Blajinilor, care cade întotdeauna luni după Duminica Tomii, iar în Parohia noastră o facem, din motive practice, Sâmbata seara după Dumnica Tomii.