PASTORALA DE CRĂCIUN A MITROPOLITULUI
IOSIF DE LA PARIS
Preacucernice Parinte,
Iubiti frati în Domnul nostru Iisus Hristos,
„Veniti sa sarbatorim! Veniti sa praznuim! … Astazi legatura
cea veche s-a dezlegat, diavolul s-a rusinat si a fugit, moartea s-a zdrobit,
raiul s-a deschis, blestemul s-a pierdut, pacatul s-a alungat, înselaciunea
s-a izgonit, adevarul a venit, credinta pretutindeni s-a raspândit. Vietuirea
celor de pe pamânt s-a sadit, îngerii cu oamenii împreuna
vietuiesc, oamenii cu îngerii fara de teama vorbesc, pentru ca Dumnezeu
pe pamânt a venit si omul în cer s-a suit. Toate s-au împreunat.
A venit pe pamânt, întreg fiind în ceruri. Dumnezeu fiind,
S-a facut om, fara sa înceteze a fi Dumnezeu, Cuvânt nepatimitor
fiind, S-a facut trup. S-a facut trup pentru ca sa Se salasluiasca întru
noi…” (Sfântul Ioan Gura de Aur, Cuvânt la Nasterea
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în ”Predici la Sarbatori
Împaratesti si cuvântari de lauda la sfinti”, Editura IBMBOR,
Bucuresti, 2002, p. 22-32)
Sunt cuvintele Sfântului Ioan Gura de Aur cu care ne cheama peste veacuri
la bucuria Cerului si a pamântului, pe care Nasterea Fiului lui Dumnezeu
ne-o aduce an de an, generatie de oameni dupa generatie. Ne cheama Fiul lui
Dumnezeu Însusi la sarbatoarea Îmbracarii Sale în firea noastra
cea suferinda, pentru ca pe noi sa ne îmbrace în Harul dumnezeiesc
mântuitor izvorât din firea Sa cea dumnezeiasca. Se naste Fiul lui
Dumnezeu pe pamânt cu fire omeneasca, ca si noi sa ne nastem din Ceruri,
ca fii adoptivi ai Parintelui Ceresc. „De nu se va naste cineva de sus,
nu va putea sa vada împaratia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3) –
spune Mântuitorul lui Nicodim în Evanghelia dupa Ioan. Fiul, Dumnezeu
dupa fire, se naste în pestera din Betleem si ne deschide poarta Cerului
si a înfierii de catre Tatal Însusi. Aceasta se petrece cu fiecare
dintre noi în Taina Sfântului Botez. „De nu se va naste cineva
din apa si din Duh – îi spune Mântuitorul în continuare
lui Nicodim – nu va putea sa intre în împaratia lui Dumnezeu.”
(Ioan 3, 5). Firea noastra cea slabita de pacat si muritoare primeste în
Taina Sfântului Botez îmbracarea în Harul Duhului Sfânt,
în Hristos, Cel ce S-a îmbracat întru noi si Care ne îmbraca
întru El. „Caci, câti în Hristos v-ati botezat, în
Hristos v-ati îmbracat.” (Galateni 3, 27).
Din apa Botezului ne nastem ca dintr-un sân, Harul Duhului Sfânt
facând ca Hristos sa ia chip în noi si sa Se salasluiasca în
noi, sa devenim hristofori, adica purtatori de Hristos. În Taina Sfântului
Botez nu numai ca ne va naste din nou Hristos, dar ne vom naste împreuna
cu El, cu El înlauntrul nostru. Mare este taina aceasta a nasterii noastre
din nou! Îi patrundem si mai bine sensul acum când praznuim Nasterea
Fiului lui Dumnezeu si întelegem de ce Sfântul Ioan Gura de Aur
spune ca Hristos S-a nascut pe pamânt ca pe noi sa ne nasca în cer.
Acesta este Botezul: nasterea noastra în cer. Este negrija fata de suferinta
mortii, pentru ca portile cerului s-au deschis prin Nasterea lui Dumnezeu printre
noi, pe pamânt. Portile Cerului s-au deschis astazi în ambele sensuri,
nu numai ca Domnul sa se pogoare Copil în ieslea însingurata, ci
si ca noi, devenind copiii Lui, sa iesim din însingurarea mortii spre
cele înalte întru care Hristos ne ridica prin coborârea Sa.
Mare si binecuvântata minune a ieslei din grajdul Betleemului! Cele necuvântatoare
ne învata cum sa-L primim pe Cel Care vine sa ne întoarca blestemul
mortii în binecuvântare, sa vindece pamântul de suferinta,
sa preschimbe pestera cea rece si întunecoasa – chip al creatiei
întregi lasata în mâna creaturii, a omului – în
cer stralucind de lumina dumnezeirii, sa faca sa creasca în inima omului
pustiita de întunericul nestiintei de Dumnezeu, izgonit din ea, Rai cuvântator,
fântâna Harului dumnezeiesc din care se revarsa peste lume Iubirea,
Dumnezeu Însusi.
Iubiti frati si surori,
Nu pestera doreste sa o preschimbe Hristos în cer, ci sufletul nostru,
si întreaga noastra persoana. De obicei suntem botezati atunci când
suntem copii. Parintii sunt cei care ne daruiesc lui Dumnezeu, Celui Care ne-a
daruit lor, ca dar din dar, mai presus de orice dar închipuit de om, pentru
a ne primi si a ne înscrie în Cartea Vietii si a deveni fiii Lui
(cf. slujbei Sfântului Botez). Familia este deci cea prin care Dumnezeu
ne cheama si a doua oara la viata, prin Botez. În familie învatam
abecedarul credintei, învatam ca suntem si fiii lui Dumnezeu, nu numai
ai trupului, adica ai parintilor nostri; ca suntem daruiti de Dumnezeu parintilor
care ne-au nascut si ne-au crescut, nu numai pentru lumea aceasta. Familia este
pentru noi începutul Raiului, locul în care învatam dragostea
lui Dumnezeu revarsata peste noi prin dragostea parinteasca, locul în
care primim arvuna Împaratiei cerului pentru care parintii ne-au Botezat,
primindu-ne din nou în bratele lor, renascuti „din apa si din Duhul
Sfânt”. La Botez suntem dusi noi, cei pamântesti, dar parintii
ne primesc înapoi ceresti. Suntem dusi muritori, si ne întoarcem
plini de viata, Viata Însasi salasluindu-se în noi. Suntem dusi
cu mostenirea mortii în noi, suntem primiti înapoi cu mostenirea
vietii, Hristos Însusi Datatorul de viata salasluindu-Se în noi.
În acest sens lucreaza Dumnezeu prin Botez, ca sa ne redea ceea ce am
pierdut prin pacatul din început, si sa ne daruiasca din belsug: viata.
Iubiti credinciosi,
Anul care se încheie a fost unul în care am adâncit mai ales
sensul Sfintelor Taine ale Botezului si Cununiei. Vedem astazi cât de
mare este rolul familiei, întemeiata pe piatra credintei, atât în
viata Bisericii cât si a societatii în care traim. În familie,
prin Biserica, primim credinta mântuitoare. Însa în acelasi
timp vedem si cât de putin ne cunoastem uneori propria noastra credinta
si cât de necesar este sa o aprofundam pentru a o putea la rândul
nostru transmite si generatiilor de dupa noi, mai ales aici în Apusul
Europei, unde credinta scade în intensitate, plini fiind de grijile cele
trecatoare. Traim într-o lume tot mai rece fata de Cel Care astazi S-a
nascut în ieslea din Betleem. Ne trezim într-o societate care-I
sarbatoreste Nasterea, dar pe El, Cel sarbatorit, nu-L mai doreste. Daca acum
doua mii de ani a fost doar o pestera si o iesle care sa-L primeasca, astazi,
„…pentru ieslea Lui / Betleem în lume nu-i”, cum spune
colinda noastra. Însa nici Hristos nu o mai vrea pe aceea, ci doreste
si tânjeste dupa inimile noastre. De aceea, sa fim parinti adevarati pentru
copiii nostri si sa le aratam si prin cuvânt si prin fapta noastra pe
Cel Care poate schimba frigul cel launtric în caldura cereasca nesfârsita,
Care poate schimba ura în iubire, Care poate schimba timpul în vesnicie,
Care poate schimba întunericul în lumina, Care poate face din inima
împietrita o inima primitoare, Care poate sa vindece ranile cele ascunse,
Care poate sa ma iubeasca pe mine cel ce iubesc atât de putin, Care poate
schimba moartea în viata, pe Cel Care poate face din inimi, prin Nasterea
Lui, ceruri.
Cel Care astazi Se naste, Hristos Domnul, sa ne binecuvinteze si sa ne daruiasca
un An Nou 2012 cu împliniri si bucurii.
† Mitropolitul Iosif
Paris, Nasterea Domnului 2011